Cu doar câteva zile înainte de apariția explozivului studiu ‚Averile din presa românească’, realizat de Săptămâna Financiară, pe Internet circulă un Armaghedon al presei. Iată primul episod.
Anunțata apariție a topului averilor mogulilor din gazetărie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au început și cum au procedat câțiva dintre ei. Începem cu number one, C.T. Popescu.
Popescu Cristian, născut la 1 octombrie 1956, în București, fiul lui Tudor și Victoria, inginer, divorțat (pentru a patra oară), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, București.
Când a venit la „Adevărul”, în ianuarie 1990, mult timp după ce zgâlțâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopți la rând pe câteva mese de la secția „scrisori”, aflată la mezanin. La vreo săptămână, binefăcătorul său (pe care avea să-l trădeze în scurt timp), Darie Novăceanu, director al ziarului „Adevărul”, a făcut uz de influența lui la Petre Roman și la primarul abia numit al Bucureștiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul „Aviației”.
Liniștit dinspre partea casei, Popescu și-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), și a început să scrie la comanda lui Darie, în funcție de interesele FSN-ului și ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casă? Simplu. Fiindcă fusese dat afară și din locuință și de la serviciu de către foștii săi colegi la Revoluție din cauza comportamentului abuziv pe care și-l permitea în calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, șeful Securității ceaușiste. Iar pseudonimul și l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.
Popescu Cristian, pe numele său real, a lucrat la Întreprinderea de Prospecțiuni și Foraje „Geofizica”, unitate controlată strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebeș nr. 1 (aproape de Piața Chibrit) și cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Dămăroaia). Revoluția l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat și pe Adrian Vlad la „Adevărul”.
Darie Novăceanu și-a făcut din Popescu omul bun la toate, punându-l să semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu și le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de altă parte, Novăceanu a încercat să-și treacă „Adevărul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasă, luându-l tovarăș la parte pe, ați ghicit, C.T. Popescu. Numai că redacția a prins de veste și l-a dat afară pe Darie Novăceanu. Popescu a rămas, și încă pe funcție, pentru că avea în această mârșăvie nedusă la capăt un mare merit: el l-a trădat pe Darie Novăceanu, în timpul ședinței de „demascare” fulminantă.
CTP a rămas liniștit în redacție ca redactor-șef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare până în ianuarie 1996. Atunci, după demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a făcut redactor-șef, primul său sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor și susținător pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi să-și facă vile la Breaza, iar pe Tinu să-și construiască mai multe vile și în București. C.T. Popescu și-a făcut și un credit preferențial la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit să-l returneze înainte de termen, fiindcă povestea răsuflase în presă. Tot atunci și-a vândut și vila de la Breaza. Tunul vieții, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca să cumpere acțiunile ziarului „Adevărul” de la ceilalți colegi ai lui și să le strângă într-o singură mână - pe moment a lui Tinu. Toți redactorii și foștii redactori ai lui Tinu au fost păcăliți cu câte un dolar, doi pe acțiune (în total 720.000 de acțiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindcă CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalți să vândă, nespunând însă ce sumă fabuloasă a luat el!
La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurările deja cunoscute. C.T. Popescu a influențat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Și tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu își ținea dolarii necheltuiți pe acțiuni, de la Taher. Imediat a preluat funcțiile lui Tinu de președinte CRP și de director la „Adevărul”, fixându-și un salariu de 10.000 de euro. Împreună cu Anna Maria Tinu l-a scos de la moștenire pe fiul natural al celui ce-l făcuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu. Între timp, s-a pus pe făcut alți bani, înșelând Fiscul și pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de către „Adevărul” și firmele lui căpușă Tipo-Media și Media Soft, care încasau toți banii. Firmele aveau doar câte o cameră în spațiul ziarului „Adevărul” la Casa Presei și câțiva salariați, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câțiva interpuși, în special pe numele amantei sale, Serinela Spătărelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin această învârteală. În plus, gașca lui CTP iniția mari tunuri de presă și punea la cale șantaje de sute de mii de euro, așa cum susține bunăoară omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).
În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hoții și l-a scos din funcția de președinte al C.A. al ziarului „Adevărul”, astfel că Popescu, împreună cu ciracii săi, a înființat ziarul „Gândul”, încercând să distrugă „Adevărul” – fără scupule, călcând pe cadavre – așa cum procedase și în cazul lui Darie Novăceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înființarea noului cotidian, el a acoperit 35 la sută din capital, susținând că banii îi are din acțiunile vândute lui Dumitru Tinu la „Adevărul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficială a lui Tinu, Emilia Iucinu). Între timp, C.T. Popescu își cumpărase și vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesantă o declarație de avere din partea lui.
După un an de zile, „Gândul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumătate vândute) și, în disperare de cauză, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreiești care deține grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Mulți bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, căruia i-a făcut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca și de la S. O. Vântu, apărând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Într-adevăr!
Șeful gazetarilor din România, cel ce a rămas președintele CRP, după ce s-a răzgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda sărăciei ostentative pe care o afișează. Acum este în topul gazetarilor pricopsiți, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Rămâne de văzut cu ce se va alege. Și nu doar în privința averii.
