Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 09 Ian 2009 - 10:47

Admin 

Secțiuni 

Administrare 

 
Document: Salariații din sistemul penitenciarelor amenință cu revolte sindicale
Trimite acest articol unui prieten    Tipărire
Social

Federația sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor va înainta, luni, o scrisoarea deschisă ministrului Justiției și directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care le solicită să se introducă, în bugetul Ministerului Justiției, un capitol bugetar separat care să se numească „promisiuni” și care să rezolve toate drepturile restante ale salariaților din sistemul penitenciarelor, se arată într-un comunicat de presă al Cartel ALfa, remis AMOS News. Redăm textul integral al documentului:

 



"Stimate domnule Ministru,
Stimate domnule Director General,
In urma discutiilor purtate cu ocazia pichetarii pe care FSANP a organizat-o la Bucuresti, in fata Ministerului Justitiei, in data de 12.09.2007, am crezut ca relatia dintre Ministerul Justitiei si Administratia Nationala a Penitenciarelor si angajatii din sistemul penitenciar, reprezentati de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, va fi una pozitiva, bazata pe respect, transparenta, colaborare, comunicare. Atunci am considerat ca este suficient sa avem incredere in cuvantul dat de dumneavoastra si in promisiunile pe care le-ati facut cu ocazia acelei intalniri. Am considerat ca domnul director general al ANP-ului, proaspat numit in functie, va schimba in bine lucrurile in sistemul penitenciar si va arata deschidere in legatura cu problemele stringente care apasa acest sistem!

Dar am ajuns la momentul decembrie 2007, la trei luni dupa intalnirea de la Ministerul Justitiei, si, tragand linie, analizam promisiunile facute atunci si constatam urmatoarele rezultate:
NU au fost scoase la concurs niciunul din posturile promise la momentul 12.09.2007, iar acest lucru nu se va intampla prea curand;

NU s-au acordat primele de vacanta pe anii 2004-2006, conform promisiunilor, cu toate ca se castiga aceste procese pe banda rulanta de catre sindicatele care isi cer drepturile in instanta, ANP-ul si, implicit Ministerul Justitiei, ca ordonator principal de credite, inregistrand cheltuieli de judecata impresionante! In plus, angajatii care nu au dat in judecata ANP-ul pentru recuperarea acestor restante trebuie, conform ultimelor informatii, sa-si ia gandul pentru urmatoarele (cel putin!) 6 luni de la aceste drepturi legale, de care ANP-ul impreuna cu Ministerul Justitiei, ii priveaza in mod abuziv!

NU s-a ajuns la nicio forma de colaborare, de parteneriat intre sindicate si patronat! Mai mult, in ultimele zile s-a pornit o campanie de „decapitare” a miscarii sindicale, precum si a celor mai activi membri ai acesteia, dandu-se o lupta directa intre conducerea ANP si directorii de unitati, pe de o parte, si sindicatele teritoriale, sustinute de FSANP, pe de alta parte!! Mai mult, ANP-ul incearca, prin tot felul de actiuni, pornind de la intimidare si ajungand pana la aruncarea sindicalistilor in Comisiile de Disciplina, instrument de care se foloseste pentru a reduce la tacere pe aceia care se opun practicilor "dictatoriale" dezvoltate in ultima perioada de aceasta institutie care, la intalnirea din 12.09.2007, prin vocea Dumneavoastra, domnule Ministru, si a Dumneavoastra, domnule Director General, a promis transparenta, colaborare, consecventa, implicare! Am ajuns la concluzia ca, prin actiunile din ultima perioada, ANP-ul se transforma incet, incet intr-o INCHIZITIE, avand ca sperietori aceste comisii de disciplina in care sunt aruncati, dupa bunul plac, cei care au curajul sa puna pe tapet incalcarile repetate a legii si ale drepturilor si intereselor salariatilor!

NU exista niciun mod de relationare intre sindicate si unitati, sau intre FSANP si ANP, toate canalele de comunicare fiind obstructionate si/sau obturate in diferite moduri! Apar hotarari de guvern facute pe sub mana, cu consultarea formala a sindicatelor (cum mai putem fi consultate, noi, sindicatele, sau ce rost mai are sa ne aruncati o hartie sub nas sub pretextul consultarii, cand Dumneavoastra stiti deja, domnule director general, ca acel proiect este deja la avizat la Minister!! Aduc spre exemplificare HG nr. 1398/23.11.2007 privind drepturile de transport ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, la proiectul careia ne-ati „consultat” desi stiati deja ca acel proiect era la avizat, deci propunerile noastre, chiar daca erau intemeiate si justificate nu mai aveau cum sa faca obiectul vreunei modificari!! La fel ati procedat si cu OMJ 1358/C/2007, de care am aflat din timp si pe care l-am putut anula in instanta!!)

NU ati facut niciun fel de adresa oficiala, asa cum ati promis in repetate randuri, domnule director general al ANP, referitor la invitarea reprezentantilor sindicatelor, conform legii, la consiliile de conducere ale unitatilor din sistemul penitenciar, consilii unde au fost discutate probleme care vizau in mod direct interesele profesionale ale membrilor de sindicat, incalcandu-se astfel prevederile art. 30 din Legea 54/2003! Dealtfel, incalcandu-se aceleasi prevederi legale, in momentul in care, in consiliile de conducere ale unitatilor s-au discutat primele de vacanta pentru categoria ofiterilor, reprezentantii sindicali au fost dati afara din sala (ex: Penitenciarul Barcea Mare)! Probabil prin asta definesc unii directori "transparenta"! Sau, ca forma de „razbunare”, alti directori (ex: Penitenciarul Arad!), in sedinta secreta, diminueaza (pentru ca de, legea le permite!) primele celor care i-au suparat si care i-au deranjat printr-o sustinuta activitate sindicala!

NU ati rezolvat nici la momentul de fata, si se pare ca sunt slabe sperante sa se rezolve in viitorul apropiat, problema drepturilor restante pe echipamentul pe 2006 si 2007, asa cum, repet, ati promis la intalnirea din 12.09.2007! Veti spune probabil ca noi, Federatia si Sindicatele afiliate, nu ar trebui sa cerem bani, ci echipament! Dar, Domnilor, noi nu cerem bani, ci conform, legii, avem dreptul la echipament, pe care il revendicam! Dar, tot legea spune ca, daca nu se acorda la timp echipament, trebuie sa se achite drepturile restante in bani! Or, Domnilor, ce facem cu banii pe care angajatii din sistemul penitenciar i-au scos din propriile buzunare pentru a-si achizitiona echipamentul (pe care Dumneavoastra nu l-ati dat la timp!) pe anii 2006 si 2007? Ii trecem la "pierderi"?! Nu este, din punctul nostru de vedere, nici moral si nici legal sa nu returnati acesti bani angajatilor care, din propriile venituri, au aparat imaginea institutiei pe care Dumneavoastra, intr-un fel sau altul o pastoriti!

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor va transmite, prin aceasta scrisoare deschisa, o "propunere": din 2008 sa introduceti, in bugetul Ministerului Justitiei, un capitol bugetar separat care sa se numeasca "promisiuni'. Suntem siguri ca in acest capitol vor fi fonduri nelimitate si, in acest mod, veti rezolva toate drepturile restante ale salariatilor din sistemul penitenciar!

Prin atitudinea dumneavoastra de respingere sistematica a unui dialog contructiv, ne obligati sa recurgem la mijloacele de lupta sindicala pe care legea ni permite pentru apararea drepturilor membrilor nostri, cu toate consecintele care vor decurge din acestea".

Autor : ---
Duminică, 16 Decembrie 2007 - 02:56 PM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Social

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Social:


Salariații din sistemul penitenciarelor amenință cu revolte sindicale | Autentificare/Creare cont | 3 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.

Re: Salariații din sistemul penitenciarelor amenință cu revolte sindicale


adăugat de BUDGET TARU la 17 Dec 2007 - 18:27
(Informații despre utilizatori  | Trimite un mesaj personal către 
IN MINISTERUL ACESTA NICI NU PREA MAI AI CU CINE SA TE CERTI CACI USA E MEREU DESCHISA, VINE UNUL, PROMITE, DAR TAMAN CAND SA SE TINA DE CUVANT SI CAND SA TE APUCI SA VORBESTI SERIOS CU EL PLEACA, SI VINE ALTUL, IAR ISTORIA SE REPETA MEREU SI MEREU.
DUMNEZEU STIE CAND O VENI CINEVA CARE SA VREA SI SA SI POATA SA FACA TREABA......

Re: Salariații din sistemul penitenciarelor amenință cu revolte sindicale


adăugat de Gabriel Huides la 28 Dec 2007 - 15:53
(Informații despre utilizatori  | Trimite un mesaj personal către 
Am o publicatie are se numeste "Confruntarea" si as vrea sa public cate ceva despre adevarata stare a angajatilor din penitenciare: pericolul continuu in care traiesc, modul in care sunt motivati financiar etc. Din lectura acestei scrisori vad ca nu totul sta pe roze in sistem. Cine doreste sa intre in conversatie cu mine ma poate gasi pe gabriel.huides@confruntarea.ro sau pe gabriel_huides@yahoo.com. Deasemenea puteti intra pe situl nostru: www.confruntarea.ro sau pe www.econfruntarea.ro ca sa va convingeti ca nu ne tinem de glume.

Gabriel
0745.231.921

 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.
          
Page created in 0.237666130066 seconds.