Măsuri speciale pentru Revelionul 2007 - 2008 [1]

Aproximativ 9.500 lucrători ai M.I.R.A. vor asigura ordinea publică la manifestările organizate în 58 de localități, cu acest prilej.

În noaptea dintre ani, personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative – polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și lucrători ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - va asigura ordinea și liniștea publică în toate localitățile, în special în municipiile reședință de județ unde se desfășoară acțiuni publice prilejuite de sărbătorirea revelionului.

Activitățile ce vor fi desfășurate de M.I.R.A. vizează prevenirea și/sau aplanarea oricăror stări conflictuale și combaterea infracțiunilor stradale, supravegherea atentă a locurilor unde se organizează focuri de artificii, fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere, fluidizarea traficului transfrontalier, întărirea măsurilor specifice de intervenție în caz de incendiu și descarcerare, creșterea capacității de intervenție pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice etc.

În acest sens, la nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative au fost luate măsuri speciale de creștere a capacității operaționale, fiind mobilizați 9.500 de ofițeri și agenți/subofițeri, din care 3.910 polițiști, 2.196 jandarmi, 2.695 polițiști de frontieră și 705 lucrători ai I.G.S.U.

În Capitală, 1810 politisti din cadrul D.G.P.M.B. (dintre care 1.410 de ordine publică, 250 de poliție rutieră și 110 de investigații criminale – flagrant, 20 de la S.P.I.R. și 20 de la Poliția Metrou) și 400 de jandarmi din cadrul D.G.J.M.B. vor fi prezenți la locul manifestărilor publice din București.

Totodată, 120 lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” al municipiului București vor acționa în toate locațiile bucureștene unde se vor organiza activități cu afluență de public și vor asigura buna desfășurare a focurilor de artificii.
 
De asemenea, la nivelul Poliției de Frontieră Române, 2.695 de lucrători asigură continuitatea controlului traficului de frontieră și supravegherea frontierei, precum și desfășurarea în bune condiții a activităților specifice.

În cadrul structurilor Poliției de Frontieră s-au constituit grupuri de lucru, care vor asigura permanența 24 de ore din 24, în vederea realizarii unor eventuale intervenții operative, atunci când este cazul, precum și pentru coordonarea lucrătorilor din punctele de trecere a frontierei.


Autor : ---
Data publicării: 31 Dec 2007 - 16:26
 

Link știre   [1] http://2007.informatia.ro/index.php?titlu=Masuri_speciale_pentru_Revelionul_2007_2008_&name=News&file=article&sid=234152

Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.