
Comentariu realizat de Alexandru RUȘI - Dată de postura victimei accidentului de circulație am glosat îndelung și varia, încercând să atragem atenția asupra acestei caracteristici, anume a inutilității dobândirii titulaturii de victimă a evenimentului rutier! Nu credem că există ceva mai de neînțeles decât atitudinea omului modern față de regulile, în general simple, de trafic și de ușurința respectării acestora, în egală masură, de cei ce conduc un vehicul ori pedestrașii comunităților de pretutindeni!
Într-un recent interviu televizat, președintele ACR, explicând sorgintea premiului oferit de Uniunea Europeană, organizației automobilistice din România, puncta un aspect demn de luat în seamă, anume acela potrivit căruia țara nostră nu are o strategie clară, bine definită și susținută prin mijloace tehnice și materiale astfel încât să asigure cel mai pretențios obiectiv stabilit de UE, reducerea cu 50% a numărului accidentelor cu consecințe mortale până în anul 2010!
Din păcate, observația era, din plin, acoperitoare și, mai ales întristătoare, constatând că viitorul este de fapt aservit, pe mai departe, hazardului dat de accidentul de circulație.
Premiul acordat, în pofida stării precare a infrastructurii României, a siguranței aflată în stare de avarie prelungită cu cele mai nefericite consecințe, a dorit să sublinieze totuși, cooperarea deosebită dintre ACR și Poliția Rutieră, pe proiecte seriose și de durată vizând protecția sporită a celor mici, preșcolari, elevi și tineri în general! Mărturisesc sentimentul de adâncă mirare constatând faptul că, în vreme ce unii se străduie din răsputeri să convingă despre nevoia de a respecta legea rutieră, de a nu consuma băuturi alcoolice și de a nu conduce mașina în starea de euforie ce urmează acesteia, ori să adapteze viteza la bunul simț al autoprotecției, alții, mai ales marile corporații ale industriei băuturilor spirtoase, nu știu ce reclame să mai născocească pentru a atrage masa consumatoristă către produsul lor. Acum, au reușit să transforme figura emblematică a bucuriei, nerăbdării și emoției celor mici, l-am definit astfel pe Moș Crăciun, într-un bețiv autentic, autor al unui accident finalizat cu Rudolf pe post de berbere care străpunge zidul locuinței unui cetățean pașnic, în timp ce Moșul, în vizibilă stare de ebrietate se clatină bine în așteptarea poliției! Iată cum imaginea pozitivă a Moșului, iubit și asteptat de milioane de copii, este metamorfozată într-una negativă care provocă cel putin nedumerirea celor mici! Nu contează textul scris ce se referă la îndemnul de a nu șofa după ce s-a băut și recomandă pentru stingerea sete, produsul dezalcolizat! Imaginea este cea care este percepută și care, mai ales, rămâne!
Pentru o asemenea reclamă aș obliga beneficiarul să plătească sume grele în beneficiul educației rutiere astfel încât să se șteargă efectul de violență asupra onorabilității personajului istoric care este Moș Crăciun și care nu trebuie remorcat unei fapte condamnabile! Vedeți apoi reclama tinerei care în mașina cu capota întinsă, accelerează până ce roțile scot fum și viteza debordantă cu care se deplasează mașina face ca acoperișul acesteia să zboare cât colo! Este un îndemn irațional care, vedeți bine că face victime zilnic și pe multe drumuri din România! De altfel, Inspectorul General al Poliției Române, chestorul Nicolae Popa a ținut recent să amintească despre ravagiile vitezei neadaptate și a celei excesive, neuitând a menționa despre reducerile considerabile ale consecințelor acestora două în călcări de lege, pe tronsoanele aflate sub control electronic din punctul de vedere al vitezei! Deocamdată, prețul pe care îl plătește România față de indisciplina rutieră este de 22,08 accidente pe zi, 7,34 persoane decedate și 18,19 vătămate grav și foarte grav.
În cifre absolute, pentru perioda 01.01. - 15 .12. 2007, situația se prezintă după cum urmează: 7.797 accidente, 2.594 decedați și 6.422 grav răniți! Aceasta este jertfa inutilității absolute pe care o plătim pentru: ușurința, neglijență, uitare, desconsiderare, răutate, prostie, ignoranță, nerecunoașterea limitelor propriei nostre stări de sănătate, supraestimarea calității mașinii și gradului de îndemânare a celui de la volan, primitivismului unora și nebuniei altora, a lipsurilor evidente din sistemul rutier național și a golurilor din starea generală de educație a unei mari parți dintre locuitorii acestei țări! În vreme ce alții, destul de mulți, suferă de o mulțime de boli pe paturile spitalelor și luptă din greu, fizic și material, pentru redobândirea stării de sănătate, alții o risipesc, inconștient și condamnabil pe șoselele, străzile și drumurile țării! Păcat de o asemenea risipă!
Autor
:
---
Data publicării: 21 Dec 2007 - 09:00