Cum vede Ion Iliescu revoluţia din 1989? Cum se văd lucrurile  petrecute în decembrie 1989 acum după 18 ani? Este un exerciţiu pe care Ion Iliescu îl face pe blogul său. Vă prezentăm integral analiza preşedintelui Iliescu intitulată "18 ani de la Revoluţia din decembrie".

Dincolo de evocarea evenimentelor care au condus la infaptuirea si victoria Revolutiei din decembrie si cinstirea memoriei celor ce si-au sacrificat viata, fara indoiala ca vor persista doua mari intrebari:
- Daca 18 ani reprezinta si o concretizare a maturitatii societatii romanesti, urmare a transformarilor profunde pe care le-au cunoscut relatiile politice, economice si sociale ca si institutiile statului si societatea civila. Cred ca raspunsurile sunt ambivalente.
Si a doua,
- Cine sunt profitorii si cine sunt perdantii acestor transformari ?
Din pacate - profitorii reprezinta o minoritate, in timp ce majoritatea cetatenilor au motive reale de insatisfactii. Poate ca marii perdanti sunt muncitorii industriali care au constituit forta motrice principala si a caror iesire masiva in strada – pe 20 decembrie la Timisoara si pe 22 decembrie la Bucuresti a decis victoria Revolutiei.
Am scris două cărţi – “Revoluţie şi reformă” şi “Revoluţia română” – care au inclus şi stenograma discuţiei mele cu comisia senatorială.
Am spus de fiecare dată: revoluţia este un proces care are loc în anumite condiţiuni de loc şi de timp, indiferent sub ce formă şi cum este declanşată, determinând schimbări de esenţă în societate, modificând în special structurile politice din societate !
- Poate nega cineva aceste schimbări produse în România, urmare a mişcării populare din decembrie 1989. Aceste schimbări au avut loc pe un areal mai larg, provocând căderea unui sistem politic care domina viaţa unui grup mare de ţări – Uniunea Sovietică şi ţările membre CAER. Toată lumea vorbeşte de anul 1989 ca an revoluţionar, care a schimbat nu doar fizionomia societăţii din ţările implicate, dar care a schimbat întreaga viaţă internaţională – a pus capăt “războiului rece”.
La o dezbatere internaţională de la Torino, din primăvara anului 2005, poetul rus Evtuşenko a făcut o apreciere corectă: Gorbaciov îşi făcea iluzia că, prin “perestroika” şi “glasnosti”, va salva Uniunea Sovietică. Nu a reuşit; dar, în schimb, această mişcare a salvat pacea mondială !
Toate încercările de a contesta sau denigra revoluţia română sunt, deci, nu doar incorecte, dar şi antinaţionale! In ce sens?
Toţi vorbesc de revoluţia din 1989 – cehii o denumesc “revoluţie de catifea”; polonezii au decis schimbarea la o “masă rotundă” cu reprezentanţii puterii (gen. Jaruzelski şi membri ai guvernului) şi ai opoziţiei; în Bulgaria, o plenară a Comitetului Central a decis destituirea lui Jivkov şi au deschis, astfel, calea schimbării.
La noi, din păcate, nu a fost posibil aşa ceva, datorită caracterului represiv al dictaturii lui Ceauşescu! De aceea, revoluţia română, declanşată de o revoltă populară la Timişoara şi terminată cu fuga lui Ceauşescu, sub presiunea maselor populare din Bucureşti, a avut un caracter violent şi a provocat victime umane! În acest context, să negi existenţa revoluţiei este lipsă de respect faţă de propriul popor şi faţă de cei ce s-au jertfit,ca şi negarea unui fapt obiectiv.
- A vorbi de “lovitură de stat” sau de “confiscarea revoluţiei” este aberant!
- Dacă ar fi putut avea loc o lovitură de stat, înainte, care să-l fi scos din joc pe Ceauşescu, ar fi fost un lucru de apreciat; făptuitorii ei ar fi fost eroi naţionali, pentru că ar fi evitat jertfele de sânge din decembrie. Din păcate, nu a fost să fie !
Am vorbit nu o dată despre “rolul meu”. Din 1971, de când am fost înlăturat din conducerea politică a PCR, în ciuda unor responsabilităţi marginale, am devenit o persoană suspectată şi supravegheată strict. Din 1984 nu mai aveam nicio calitate şi răspundere pe plan politic. Am fost director al Editurii Tehnice. Eram însă cunoscut pe plan naţional, pentru că, peste tot pe unde am lucrat (la studenţi, la tineret, la Timişoara, la Iaşi, la Consiliul Naţional al Apelor) am avut relaţii deschise cu oamenii, le-am luat apărarea, m-am străduit să fac bine sau măcar să-i protejez pe oameni.
Aceasta a fost, cred, cauza care a făcut să fiu primit imediat cu mare simpatie de cei ce s-au ridicat împotriva regimului şi acceptat ca lider al revoluţiei – al Consiliului Frontului Salvării Naţional, creat în noaptea de
22 decembrie !
Am mai spus că, după mişcarea de protest a braşovenilor din 15 noiembrie 1987, supravegherea mea a căpătat un caracter deschis; trei echipaje de filaj (3 Dacii) mă urmăreau 24 de ore din 24 – două mergând permanent după mine, una supraveghindu-mi casa şi soţia. Această urmărire s-a efectuat până la ora 11 dimineaţa, a zilei de 22 decembrie, când au dispărut din parcarea din faţa Casei Scânteii, până unde mă “escortaseră” în dimineaţa respectivă; lucru observat şi de colaboratorii mei din Editura Tehnică, de la etajul VII al Casei Scânteii.
O mare injustete este încercarea de a atribui diversiunea “teroriştilor” şi, deci, victimele din zilele 22-26 decembrie celor ce au luat puterea – Consiliul FSN! Tin sa amintesc că acţiunile acestora au început în seara zilei de 22 decembrie, în sediul Comitetului Central, şi că s-a tras asupra biroului de la etajul II în care un grup de 10-15 persoane începusera redactarea unui text care a devenit Comunicatul către ţară al CFSN (programul revoluţiei române). Am fost obligaţi să întrerupem, am continuat redactarea şi finalizarea lui, spre sfârşitul zilei, la etajul XI al sediului Televiziunii Române; l-am prezentat, pe la miezul nopţii, din Studioul 4 al Televiziunii. Tot timpul, până la prezentare şi după, ne-am aflat în stare de asediu. Toată noaptea s-a tras asupra Televiziunii şi, îndeosebi, asupra etajelor superioare, unde ne aflam noi.
Noi, cei care ne-am asumat răspunderea şi riscurile de a constitui o structură provizorie a noi puteri – după fuga lui Ceauşescu -, am fost prima ţintă a celor ce au provocat diversiunea “teroriştilor”, ca căror denumire era pe deplin meritată…. pentru că au acţionat metodic, profesionist, încercând să împiedice instaurarea noii puteri. Starea de anarhie instaurată atunci şi suspiciunea generală generată de această acţiune diversionistă, probabil şi complicitatea unor profesionişti – a împiedicat depistarea făptuitorilor.
Mulţi condamnă decizia privind organizarea, în condiţii improvizate, a procesului lui Ceauşescu. Şi eu am avut mari reţineri atunci. Dar s-a dovedit corectă această decizie. Imediat după execuţia cuplului Ceauşescu au încetat atacurile teroriste ! Ceea ce înseamnă că aceasta era miza celor ce au iniţiat-o – să menţină o stare de teroare pentru a împiedica instaurarea şi activitatea noii puteri (cu speranţa iraţională că s-ar mai putea întoarce Ceauşescu). De altfel, au reuşit să blocheze constituirea noilor structuri aproape o săptămână! Abia pe 27 decembrie 1989 ne-am putut reuni toţi cei 39 membri ai CFSN şi am început să ne structurăm, inclusiv prin numirea noului guvern.
Dacă nu ar fi fost această acţiune diversionistă, altul ar fi fost şi climatul în care ar fi început să lucreze noile structuri provizorii. Pe lângă victime şi distrugeri, diversiunea a reuşit un lucru mai grav pentru ţară: a alimentat o stare de suspiciune, care s-a amplificat odată cu apariţia partidelor politice, mai ales cu declanşarea campaniei electorale !

---

Autor : ---
Data publicării: 20 Dec 2007 - 11:31