Președintele Traian Basescu l-a atacat recent într-un mod extrem de dur pe fostul lider al Asociației Pro Democratia, Cristian Pârvulescu, transmițându-i "să nu mai vândă analize politice, atât timp cât soția lui își ia salariul de la Guvern".
Cristian Parvulescu, care nu mai este presedinte al Pro Democratia din octombrie anul acesta, plecand prin demisie dupa ce a stat in functie aproximativ 8 ani, i-a replicat sefului statului ca sotia lui lucreaza in Guvern din 1992. In opinia lui Cristian Parvulescu, argumentul invocat de Traian Basescu nu este unul „prea solid”, presedintele Romaniei interpretand intr-un mod destul de personal verdictul Curtii Constitutionale.
Acesta a fost in esenta schimbul de replici, derulat prin intermediul presei, dintre Traian Basescu si Cristian Parvulescu.
Ce a omis insa sa spuna fostul presedinte al Pro Democratia, este faptul ca sotia lui, Daniela, lucreaza la Cancelaria Primului ministru nu pe o simpla functie de referent, expert sau consilier, ci este angajata pe un post de director, ridicand pe luna un salariu de ministru, de peste 50 de milioane de lei, net. Comparativ, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor, Laszlo Borbely, a obtinut in 2006 un venit de 46.953 de RON.
Concret, Reporteri.ro a aflat ca Daniela Parvulescu a avut in 2006 un venit anual de 64.192 de RON. In anii 2006 si 2005, Cristina Parvulescu lua doar 37.318 de RON si respective 36.000 de RON, adica undeva pe la 30 de milioane pe luna.
Prin urmare, de la 30 de milioane la peste 50 de milioane inseamna ca salariul functionarului guvernamental Cristina Parvulescu a fost aproape dublat. Nu stim prin ce s-a remarcat Daniela Parvulescu si nici de cand aceasta ocupa functia de director, dar stim ca nimeni nu poate ramane in Guvern pe un post de conducere o perioada atat de lunga de timp doar fiindca meritele sale sunt apreciate. Fara contributia sotului sau poate notorietatea acestuia, postul de director pe care il detine in prezent Daniela Parvulescu ar fi fost demult ocupat de vreunul din membrii hamesiti ai camarilei liberale.
Cei doi soti Parvulescu dispun si de o situatie financiara de invidiat. In 2005 familia Parvulescu a avut venituri de circa un miliard de lei, doua treimi din suma fiind obtinuta de Cristian Parvulescu din salariul de la SNSPA, unde este decan al Facultatii de Stiinte Politice, de la Universitatea Dimitrie Cantemir, de la societatea Ring Press, care editeaza ziarul Bursa si de la Step by Step, o asociatie care promoveaza o forma alternativa de pregatire scolara.
In 2006, veniturile sotilor Parvulescu au crescut la aproape un miliard si jumatate de lei vechi, mai exact la 147.028 de RON, din care Cristian Parvulescu a obtinut 82.836 de RON.
Concluzia este una singura: la aproape 130 de milioane de lei venituri pe luna, iti da mana sa faci analize politice. Pe care sa le vinzi cui vrea sa le cumpere…
Sursa: Reporteri.ro
Autor
:
---
Data publicării: 13 Dec 2007 - 11:24