Precizări ale Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici București [1]

Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici București a luat act de conținutul Comunicatului Direcției Naționale Anticorupție nr.283/VIII/3 din 5 decembrie 2007, publicat pe pagina de internet a acestei instituții, potrivit căruia „răspunzând interesului manifestat de reprezentanții mass-media față de ancheta privind aspecte ce vizează posibila fraudare a examenului de ocupare a unor funcții de conducere din cadrul parchetelor în care au fost puse sub învinuire persoane din magistratură, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să adauge următoarele:


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală, în cursul lunii noiembrie, față de următoarele persoane:- [.…] BUCUR GHEORGHE, notar în municipiul București [s.n.], fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și fost membru al CSM, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C.p. raportat la art. 61 din Legea 78/2000 și trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.p.”.


Potrivit unui al doilea Comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, nr.283/VIII/3 din 11 decembrie 2007, opina publică este înștiințată că: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de următoarele persoane:- [.…] BUCUR GHEORGHE, notar în municipiul București [s.n.], fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și fost membru al CSM, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C.p. raportat la art. 61 din Legea 78/2000 și trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.p ;[.…] De asemenea, procurorii DNA au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a învinuitului Bucur Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunilor descrise mai sus.”


CAMERA NOTARILOR PUBLICI BUCUREȘTI consideră că referirea expresă la calitatea de notar public a dlui Bucur Gheorghe este incorectă și de natură să aducă atingere imaginii instituției notariale, în condițiile în care nu se precizează dacă faptele respective sunt în legătură cu activitatea notarială a dlui Bucur Gheorghe.Aceasta și deoarece mai multe mass-media au preluat informațiile oferite de Direcția Națională Anticorupție, implicând instituția notarială, fără nicio justificare, în acest caz.


Pentru o corectă informare a opiniei publice, Camera Notarilor Publici București menționează că se disociază de acest scandal mediatic, și face următoarele precizări:


1. Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.560/29.11.2005, publicată pe pagina de internet a acestei instituții, s-a propus eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului Bucur Gheorghe, prin pensionare, la cerere, propunerea fiind acceptată de Președintele României, prin emiterea Decretului nr.170/08.02.2006, publicat în Monitorul Oficial nr.139/14.02.2006.Ulterior, în baza prevederilor art.102 alin.(2) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, domnul Bucur Gheorghe a solicitat Ministerului Justiției numirea ca notar public, fără examen.Față de refuzul Ministerului Justiției de soluționare favorabilă a cererii, domnul Bucur Gheorghe s-a adresat instanței judecătorești. Prin Sentința nr.2510/24.10.2006, Curtea de Apel București – Secția a VIII – a Contencios Administrativ a respins acțiunea formulată de reclamantul Bucur Gheorghe împotriva  Ministerului Justiției ca neîntemeiată.Împotriva sentinței Curții de Apel, domnul Bucur Gheorghe a declarat recurs, iar prin Decizia nr.2197/25.04.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis recursul și a modificat sentința primei instanțe în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul Ministerul Justiției să emită ordin pentru numirea reclamantului Bucur Gheorghe în funcția de notar public.


2. Pentru punerea în executare a Deciziei nr.2197/25.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr.1442/C/07.06.2007, privind numirea domnului Bucur Gheorghe ca notar public cu sediul biroului notarial în Municipiul București.Domnul Bucur Gheorghe a început activitatea ca notar public de puțină vreme, în luna august 2007, după depunerea jurământului și înregistrarea biroului notarial la Curtea de Apel București, potrivit legii.


Presedintele Colegiului Director, DOINA ROTARU
Autor : ---
Data publicării: 12 Dec 2007 - 15:33
 

Link știre   [1] http://2007.informatia.ro/index.php?titlu=Precizari_ale_Colegiului_Director_al_Camerei_Notarilor_Publici_Bucuresti&name=News&file=article&sid=232977

Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.