Ministerul Transporturilor este un minister cheie pentru orice guvernare, fie ea de dreapta,  de stânga sau  tehnocrată. Prin intermediul acestei structuri se derulează contracte de miliarde de dolari, se fac investitii de alte sute de milioane, se cheltuie fonduri de zeci si zeci de milioane.

De pildă, în  2006, MT a gestionat un buget de 84.824.140.000.000 lei vechi, adica o sumă compusa din 14 cifre (aproape 3 miliarde de euro). În acest an, MT a avut de administrat şi mai mulţi bani. În consecinţă, Ministerul Transporturilor este râvnit, fiindcă este bogat, poate fi o posibilă sursă de înavuţire, fiindcă este o structură-mamut, greu de controlat.
 
După plecarea pesediştilor şi venirea la conducerea ministerului a democraţilor, unul din lucrurile absolut remarcabile făcute de aceştia a fost implementarea unui sistem menit să mărească gradul de transparenţă a achiziţiilor publice derulate. Proiectul, ce a beneficiat de o finantare PHARE, a fost introdus în timpul ministeriatului lui Gheorghe Dobre, la propunerea şefului de atunci al Direcţiei Generale de Informare Publică şi Comunicare, Adrian Ionescu.
Proiectul a fost unul dintre puţinele lucruri bune făcute de ministrul Gheorghe Dobre, care de altfel nu a facut nici lucruri rele, fiindcă - spuneau atunci oamenii din minister –  acesta, pentru a nu greşi sau a risca mai târziu ceva,  nu făcea nimic.
           
În ce consta proiectul? Ministerul ca întreg, precum şi unităţile care funcţionează în subordinea acestuia (Spitalele CFR din Capitală şi din ţară) sau în coordonarea lui(CN CFR SA, CFR Călători, CN Aeroportul Băneasa,  METROREX, ROMATSA, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Registrul Auto Român, etc) erau obligate să raporteze Direcţiei conduse de Adrian Ionescu  o serie de date legate de achiziţiile publice realizate, care aveau o valoare mai mare sau egală cu echivalentul a  40.000 de euro.
Cine era interesat, putea astfel să afle elemente legate de un anume contract - procedura de atribuire, cine a cumpărat caietul de sarcini, cine a depus oferte, oferta câştigătoare, perioada de derulare a contractului, dacă au fost contestaţii la licitaţie.

Sistemul asigura o un nivel de transparenţă satisfacător, căci arunca în sarcina unităţilor emitente responsabilitatea corectitudinii datelor furnizate. Iar unităţile aflate în coordonarea MT nu prea îndrazneau să furnizeze date eronate. Sistemul reprezenta o mină de aur pentru jurnalişti, care puteau de pildă să afle cât a oferit firma X, o abonată a lucrărilor de asfaltare a drumurilor, pentru a realiza un anumit tronson de şosea, sau de ce  o companie subvenţionata la greu de la Buget, cum este SN CFR Călători, încredinţa direct, fără licitaţie, un contract baban unei firme de telefonie mobilă.
 
Proiectul  a funcţionat perfect din vara lui 2005  până la începutul acestui an (ultimele date disponibile pe site-ul Ministerului sunt din ianuarie 2007). De atunci însă, peste toate acestea s-a aşternut praful.

Cine poartă vina abandonării acestui sistem? Surse din Ministerul păstorit de Ludovic Orban ne-au declarat că responsabilitatea este împărţită: în februarie-martie 2007, când se prefigura înlăturarea democraţilor de la guvernare, gaşca lui Berceanu ştia că va trebui să plece, aşa încât nu se mai interesa decât de găsirea unor posturi calduţe; după venirea la conducerea instituţiei a găştii lui Orban, aceasta avea cu totul şi cu totul alte priorităţi: primul lucru era împărţirea posturilor în consiliile de administraţie; ultimul lucru pe agendă era continuarea unui proiect bun, menit să asigure un plus de transparenţă. În concluzie şi in cazul Ministerului Transporturilor este valabilă expresia, împământenită deja: o minune nu ţine decât trei zile.

Sursa: Reporteri.ro

---

Autor : ---
Data publicării: 26 Sep 2007 - 15:37