
Președintele Consiliului Național de Integritatre, dl NICU MARCU, a acordat Agenției AMOS NEWS un interviu referitor la următorii pași în acțiunea de punere în funcție a Agenției Naționale de Integritate.
- Mai întâi o lămurie: ce căutaţi la ANAF? Pe uşa biroului dv scrie „Secretar
general”. De ce nu sunteţi la Consiliu?
- Pentru un motiv foarte simplu, dar pe care multă lume îl ignoră. Consiliul nu
este o instituţie ca atare, ci un for de coordonare. Un soi de „consiliu de
administraţie”, dacă vreţi, care monitorizează Agenţia Naţională de Integritate.
În Consiliu numirile au fost făcute de către Parlament, pe baza recomandărilor
instituţiilor care participă într-un fel sau altul la această acţiune. Eu sunt-am
fost ales-preşedinte al CNI, dar nu sunt plătit pentru asta, cum nu este nici
unul dintre membrii Consiliului. Slujba mea este aici, la ANAF, unde muncesc şi
de unde îmi primesc salariul. Dealtfel, zilele trecute am dat examen pentru
postul de secretar general. Şi l-am luat! Sunt înalt funcţionar public.
- La Agenţie, însă, nu mai este acelaşi lucru.
- Nu. Agenţia va funcţiona ca o instituţie de sine stătătoare, cu organigramă,
cu buget şi responsabilităţi clare. Noi, Consiliul, organizăm examenele pentru
funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte care, conform legii, vor fi ocupate
prin concurs.
- Care sunt paşii următori?
- S-au făcut înscrierile, s-au depus dosarele şi s-au analizat contestaţiile.Pe
30 septembrie va avea loc exemenul scris pentru funcţia de preşedinte.
Rezultatele se vor da pe 3 octombrie. Până pe 5 octombrie se vor depune
contestaţiile, care vor fi analizate până pe 7 octombrie. Pe 10 octombrie
candidaţii vor susţine interviul iar pe 22octombrie se vor valida rezultatele.
Apoi, Senatul urmează să le aprobe pe 6 noiembrie. Pe 11 noiembrie, preşedintele
şi vicepreşedintele vor depune jurământul.
- Şi cu asta începe să funcţioneze Agenţia?
- Nu. Nu cred. Pentru că de aici înainte abia urmează să se constituie, cu
aparatul de lucru, sediu şi aşa mai departe. Pentru început Agenţia va lucra cu
oameni detaşaţi de la alte instituţii care, apoi, vor putea să opteze pentru a
rămâne acolo. Până la sfârşitul anului se vor face angajări pentru posturile de
inspector de integritate, funcţionari publici şi personal contractual.
- Ce schemă va avea Agenţia?
- Pentru început, va lucra cu 200 de oameni. Apoi se va calibra în funcţie de
nevoi.
- „Marfa” de unde va fi preluată?
- Nu va fi preluată. Agenţia va opera numai pe durata funcţionării sale.Ce a
fost până acum rămâne la beneficiari. Legea nu prevede o acţiune retroactivă.
- Cum va lucra Consiliul?
- Acesta se va întâlni odată pe trimestru, sau de câte ori este nevoie, putând
fi convocat de preşedinte sau de 2/3-imi dintre membri.Consiliul supervizează
activitatea Agenţiei, analizează informaţiile pe care i le prezintă aceasta,
trimestrial, şi formulează recomandările privitoare la activitate şi strategie.
- Care sunt priorităţile momentului?
- Desfăşurarea concursului, în condiţii legale şi transparente. Apoi, amenajarea
sediului din strada Lascăr Catargiu pe care o efectuează RAPPS şi unde sperăm să
ţinem şi concursul.
CV - Nicu Marcu
Autor
:
---
Data publicării: 06 Sep 2007 - 13:32