
Drumul între Miveni și Câmpulung Muscel a fost distrus de ploile torențiale. Ba chiar s-a format un crater adânc de mai bine de șase metri. Practic, drumul pe care circulă localnicii se află chiar pe marginea prăpastiei, iar în documentele drumarilor figurează ca fiind închis deși realitatea este cu totul alta, informează corespondentul AMOS News.
Drumul național 73 D Mioveni-Câmpulung Muscel a fost distrus de ploile torențiale care au dus pământul la vale și au creat o adevărată prăpastie. Secția Drumuri Naționale Pitești a decis închiderea arterei rutiere deoarece reprezenta un pericol major pentru conducătorii auto, dar și pentru pasageri.
La solicitarea Poliției, drumul a fost redat circulației pentru autovehiculele cu tonaj de maxim 3,5 tone, iar apoi pentru cele de 7,5 tone, astfel încât să poată fi folosit și de microbuze.
Cu toate astea, porțiunea de drum circulabilă, care este chiar lângă marginea craterului, este folosită chiar de autobuze și tiruri. Oamenii spun că sunt nevoiți să-și pună zilnic viața în pericol ca să nu-și piardă locurile de muncă. Mai mult, ei spun că dacă ar alege o altă variantă, ar fi nevoiți să parcurgă zilnic până la Pitești circa 70 de kilometri pe varianta Câmpulung Muscel.
De aproape patru luni, o firmă din Pitești a început lucrările la reabilitarea drumului. Șeful de lucrare spune că treaba merge foarte încet din cauza permanentelor alunecări de teren din zonă. În același timp el susține că , dacă ar fi să se întâmple vreo nenorocire, singurii vbinovați ar fi șoferii care știu foarte bine că drumul de fapt este închis.
Șeful Secției Drumuri Naționale Pitești, Cornel Moldoveanu recunoaște că viețile oamenilor sunt în pericol, dar spune că vinovați sunt doar cei care nu respectă restricțiile. Mai mult, el susține că lucrarea ar fi trebuit realizată în circa trei luni.
DN 73 D Mioveni –Câmpulung Muscel este plin de gropi. Practic, pe o distanță de câțiva kilometri drumul este rupt pe trei porțiuni, însă doar pe una se lucrează.