
Creditul neguvernamental a crescut în luna noiembrie cu 5,8% (4,9% în termeni reali) față de luna octombrie 2007, până la nivelul de peste 141 miliarde lei, informează Banca Națională a României (BNR).
Creditul în lei a crescut cu 2,4% (1,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 9,1% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 4%).
Conform datelor BNR, la 30 noiembrie 2007, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 55,1% (45,4% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2006, pe seama majorării cu 38,1% a componentei în lei (29,5% în termeni reali) și cu 74% a componentei în valută exprimată în lei (exprimată în euro, creșterea creditului în valută a fost de 70,9%).
Creditul guvernamental (al administrației centrale, administrațiilor locale, administrațiilor sistemelor de asigurări sociale) a crescut în luna noiembrie cu 5,6%, până la 9,373 miliarde lei. La 30 noiembrie 2007, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 297,3% (272,5% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2006.