
Human Invest, în parteneriat cu Grupul Rompetrol, lansează mâine, 25 octombrie, Nextep - prima ediție a programului deschis de dezvoltare managerială. Acesta este construit ca urmare a creșterii nevoii de pregătire manageriala din România și se bazează pe succesele acumulate în ultimii 4 ani, perioadă în care a fost implementat în interiorul companiilor cu care Human Invest lucrează.
"După aproape zece ani de existență, Human Invest se află azi printre cele mai căutate companii de training din România. Cu indivizi extraordinari și o reputație de invidiat, conectați la cele mai dinamice rețele internționale ale domeniului educației de business și participanții din cursuri - adevarați ambasadori ai companiei, lansăm acum programul deschis de abilități manageriale NEXTEP, inovativ prin conținut și obiective! Deschidem astfel un nou drum în România pentru programele deschise de abilități manageriale practice, iar Rompetrol a ales să susțină ediția inaugurală Nextep pentru a-și întări promisiunea de a forma și promova manageri de valoare", declară Viorel Panaite, Partner Human Invest.
Prima ediție va debuta în luna februarie a anului 2008, perioada de aplicare fiind până pe 15 decembrie 2007, și cu două grupe a câte 20 de participanți, aceștia fiind profesioniști cu potențial, care au primit recent responsabilități sporite sau vor fi promovați, în viitorul apropiat, pe poziții manageriale.
Ediția specială pentru antreprenori este concepută pentru întreprinzătorii ale căror companii au până în 150 de angajați, și se află în faza de tranziție de la o companie condusă de o singură persoană către una condusă de o echipă de manageri și se va desfășura începând cu octombrie 2008.
"Am ales Human Invest în urma unui proces temeinic de selecție a partenerilor din piața de training din România. Alegerea s-a făcut în funcție de nevoile de training identificate în echipa Rompetrol și soluțiile oferite de Human Invest la aceste nevoi. Alte criterii eligibile care au stat la baza alegerii noastre sunt expertiza consultanților, instrumentele și metodele de lucru pe care Human Invest le deține, precum și eficacitatea aceastei compani de a îmbina elementele de teorie cu cele de practică. Modalitatea de desfășurare a programului este una dinamică, participanții fiind implicați activ pe toată durata acestuia", declară Andrei Gheorghe, Manager training și dezvoltare, Grupul Rompetrol.
Pentru Rompetrol, parteneriatul strategic cu Human Invest a început în luna iulie 2007, iar prima faza de implementare internă se va încheia în noiembrie 2007. La acest program intern au participat 190 de manageri din Rompetrol, din toate entitățile de afaceri ale companiei.
Programul deschis Nextep se desfășoară pe 3 nivele: Leadership și Management, Management Operațional și Management Strategic. Fiecare nivel are o durată de 3-4 luni, este livrat în module de câte 2 sau 3 zile pe lună și se concentrează pe latura practică a temelor predate.
Sesiunile Nextep îmbină soluțiile internaționale cu expertiza Human Invest de pe piața românească și sunt livrate de catre profesioniști din business, cu o vastă experiență atât în training, cât și în management. Toate modulele sunt abordate într-un mod care le oferă participanților ocazia să învețe dezbatând exemple și exersând deprinderi pe care să le aplice în propria companie, poveștile de succes ale trainerilor și lecțiile pe care aceștia le-au învățat de-a lungul carierei având un rol esențial în dezbaterile cursanților.