Grupul de Investigații Politice (GIP) publică documente care demonstrează că primul ministru Theodor Stolojan a dat o bucată din parcul Herastrău firmei la care era acționar soția sa.
Theodor Stolojan a fost campionul actelor normative "cu dedicație". Alți prim-ministri sau miniștri care au făcut parte din guvernele României din 1990 încoace au încercat să-și ascundă interesele în spatele unor firme, al unor prieteni sau măcar al unor rude mai îndepărtate. Theodor Stolojan este singurul demnitar român care a semnat Hotăriri de Guvern de pe urma cărora a profitat direct propria sa soție. La începutul anilor 90, în perioada în care Theodor Stolojan era ministru de finante și, apoi, prim-ministru, nici o afacere importanta a Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) nu s-a făcut fără participarea directă a Elenei Stolojan.
Actualul BTT, moștenitorul Biroului de Turism pentru Tineret dinainte de 1989, este una dintre societățile de stat implicate în mari scandaluri de corupție. Afacerile necurate în care a fost implicată societatea au făcut obiectul mai multor anchete ale Parchetului, unul dintre șefii BTT (Liviu Vaclea) fiind chiar arestat și condamnat pentru devalizarea companiei.
BTT-ul comunist a fost reorganizat mai întii în "Compania autonoma de turism pentru tineret". În februarie 1991, a fost creată Societatea Comercială "Compania de Turism pentru Tineret" (CTT) - SA care a preluat activul și pasivul Companiei autonome de turism pentru tineret. Ulterior, societatea a revenit la sigla BTT, fiind denumita "Biroul de Turism și Tranzacții" și reluând, în cele din urmă, denumirea dinainte de 1989, "Biroul de Turism pentru Tineret".
"Compania de turism pentru tineret" (CTT) - SA a fost înființată, ca societate comercială, prin Hotarârea de Guvern nr. 91 din 4 februarie 1991. Hotarârea a fost semnată de primul-ministru Petre Roman și avizată
de ministrul de finanțe Theodor Stolojan. Căpitalul social al CTT era uriaș. Practic noua societate prelua aproape întregul patrimoniu al BTT-ului comunist (baze sportive, hoteluri, vile, terenuri ș.a.m.d.).
După doar o săptămână de la înființare, CTT se asocia cu Elena Stolojan, soția ministrului de finanțe din acel moment, în firma "Dragon Medical Complex". CTT participa în această firmă cu Baza de Agrement Băneasa, situată pe malul Lacului Băneasa, cu tot cu activele sale.
În urmă cu câțiva ani publicam o serie de documente care demonstrau implicarea Elenei Stolojan în afacerea "Dragon Medical Complex". După dezvăluirile noastre din 2004, Elena Stolojan s-a retras din Dragon Medical Complex, cesionindu-și acțiunile. Politicianul Theodor Stolojan nu a explicat însă niciodată cum a ajuns soția sa asociată CTT-ului la doar o săptămână după ce societatea de stat fusese înființată printr-o Hotarâre a Guvernului din care făcea parte chiar Theodor Stolojan.
Tot fără explicații a rămas o alta afacere a familiei Stolojan cu CTT-ul. De aceasta data insa avem de a face cu o situatie mult mai grava decit cea din cazul Dragon Medical Complex.
În noiembrie 1992, primul ministru Theodor Stolojan a dat complexul turistic "Herăstrău" unei firme la care soția sa era acționar. Este vorba chiar de CTT SA.
În momentul înființării (februarie 1991), Societatea Comercială "Compania de turism pentru tineret" (CTT) - SA era deținuta în proporție de 100% de Compania autonomă de turism pentru tineret, al cărei patrimoniu, de altfel, îl preluase.
În 23 iulie 1992, mai multe persoane fizice și societăți comerciale private au devenit acționari la CTT S.A. Statul, prin Compania autonoma de turism pentru tineret, a rămas acționar majoritar (87%), restul acțiunilor fiind deținute de Viorel Păunescu (0,5%), Adela Papa - sora lui Viorel Paunescu (0,5%), Mihai Drulă - un asociat al familiei Păunescu (0,5%), General Consulting and Management SRL și Citadela SA - firme ale familie Păunescu (10% și, respectiv, 1%) și Dacia Felix Tour SA - o altă firmă desprinsă din BTT-ul comunist (0,5%).
După o lună și jumătate, în 11 septembrie 1992, Elena Stolojan, soția primului ministru de la acea dată, devenea acționar la CTT S.A. Ea primea, prin cesiune, din partea firmei familiei Păunescu - Citadela S.A. - o parte din acțiunile deținute de aceasta la CTT S.A. Citadela S.A. rămânea cu 0,97%, iar Elena Stolojan primea 100 de acțiuni la CTT S.A., adica 0,03%. Restul acționariatului rămânea neschimbat.
Dupa alte 2 luni, în 10 noiembrie 1992, premierul Theodor Stolojan semna Hotărârea de Guvern nr. 718/1992 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 91/1991 privind înființarea Societății Comerciale "Compania de Turism pentru Tineret" - S.A. Hotărârea semnată de Stolojan prevedea majorarea capitalului social al CTT S.A. și "întregirea
patrimoniului Societății Comerciale "Compania de Turism pentru Tineret" - S.A." cu "complexul sportiv, turistic și de agrement "Herăstrău" București".
Astfel, după doar 2 luni de la momentul în care Elena Stolojan devenise acționar al CTT S.A., valoarea acțiunilor sale a crescut considerabil. Motivul: Theodor Stolojan, primul ministru al României, a împroprietărit firma la care soția sa era acționar cu o parte din parcul Herăstrău.
Afacerea Stolojan - CTT este un caz unic până acum în România în care un prim-ministru dă, printr-o Hotărâre de Guvern, o bucata dintr-un parc al capitalei firmei la care soția sa este acționar.
În 1 februarie 2006, la prezentarea bilanțului Ministerului de Interne, președintele Traian Băsescu cerea autorităților să ancheteze "actele normative emise de Guvern, fie că sunt hotărâri, ordonanțe, ordonanțe de urgență, care sunt expresia ajungerii corupției pe masa Guvernului". Deși la vremea respectivă Ministerul de Interne era condus de democratul Vasile Blaga, nimeni nu l-a luat în serios pe președintele Băsescu. Pentru că, dacă autoritățile l-ar fi luat în serios, Theodor Stolojan ar fi fost astăzi anchetat pentru actele normative emise în favoarea soției sale în perioada în care era ministru de finanțe și prim-ministru.
Sursa: Grupul de Investigații Politice