Patronul Grupului ROMPETROL, Dinu Patriciu, a acordat directorului Agenţiei AMOS NEWS Octavian Andronic, un amplu interviu, pe care vi-l prezentăm:

• Cei care în momentul de faţă fac drumuri în România nu au avut nici in interes să folosească materiale de bună calitate.• Domeniul utilităţilor publice şi al infrastructurii sunt cele în care, în tranziţie, se fură din greu.• Autostrăzile se fac cu computere, nu cu calculatoare.• De la proiectare până la exploatare, sistemul de autostrăzi dintr-o ţară săracă cum este România trebuie concesionat.• În maxim 3 ani, România ar putea avea 2500 km de autostrăzi.• Băsescu are o politică haotică, lipsită de orice urmă de coerenţă şi raţionalitate.• Rompetrol poate avea vocaţia de a construi un pod între resursele energetice ale Estului şi consumul Vestului.• O să rămân întotdeauna un liberal, dar în jocul politic nu mă mai amestec.

Octavian Andronic: Petroliberal, mogul de presă, rege al asfaltului. Ce  etichete mai urmeaze pentru Dinu Patriciu?

Dinu Patriciu: Toate sunt false!

Octavian Andronic: De ce?

 Dinu Patriciu: Pentru că încerc să nu am nici o legătură cu politica, cu jocul politic, nu cu politica. În al doilea rând, sunt un manager şi nu mă simt deloc un mogul, iar în al treilea rând chiar nu are legătură cu realitatea, pentru că doar 0,4 din cifra de afaceri a Rompetrolului ţine de subprodusele petroliere, printre care se numără bitumul.

Octavian Andronic: Poate că unii dintre cei care au sărit în sus la mişcarea asta văd şi perspectiva acestor 0,4%, până unde poate să ajungă?

Dinu Patriciu: Nu, nu este vorba de o creştere spectaculoasă, pentru că într-o anumită capacitate de rafinare nu se poate scoate decât o anumită cantitate de subproduse, bitumul se află printre ele, şi interesul este să fie această cantitate de subproduse cât mai mică.

Octavian Andronic: Aţi spus, aţi dat o definiţie a acestei mişcări - mai scump dar mai bun. Cu cât mai bun decât ştim noi din experienţa zilnică, de pe stradă?

Dinu Patriciu:  În loc să fie reparate drumurile în fiecare an, probabil că această perioadă se duce la 7-10 ani. Cam  cum este ea în toată Europa.

Octavian Andronic: Care au fost reacţiile concurenţei, sau ale posibilei concurenţe, mai ales că aici intraţi într-un teritoriu care aparţine unui gup de interese” advers.

Dinu Patriciu: Nu, cei care în momentul de faţă fac drumuri în România nu au avut nici un interes să folosească materiale de bună calitate. Pentru că din mentenanţă, din întreţinere se  câştigă banii cei mai mulţi. Poveştile cu garanţiile de calitate şi perioadele de garanţie sunt doar -rămân doar -  poveşti. Întotdeauna se găsesc motive reale pentru a face reparaţii, dând vina pe alţii. Calitatea materialelor folosite în primul rând, dar de fapt este vorba de o afacere care scoate din buzunarele contribuabilului foarte mulţi bani. Se întâmplă însă fenomenul care s-a petrecut în foarte multe ţări în tranziţie. Şi e unul dintre exemplele de câştig neruşinat într-o perioadă în care societatea nu are mecanismele de reglaj, în primul rînd prin piaţă şi nu printr-un control administrativ al calităţii serviciilor care sunt oferite cetăţenilor.Utilităţile publice şi  infrastructurile sunt domeniile în care, e ştiut, în tranziţie se fură din greu.

Octavian Andronic:  Se fură şi se câştigă foarte mulţi bani.

Dinu Patriciu:  Da, e o anomalie, o boală, a copilăriei care dispare tocmai prin competiţie, prin apariţia unor materiale de bună calitate şi în acelaşi timp, prin creşterea gradului de înţelepciune administrativă, al birocraţiei care începe să creeze caiete de sarcini profesional întocmite. Şi să ştiţi că portiţa prin care se fură este tocmai întocmirea caietului de sarcini. De exemplu, criteriul în selectarea ofertelor pentru autostradă este numărul se utilaje pe care le deţine un antreprenor. Numărul de utilaje n-are absolut nici o relevanţă, dimpotrivă, cu cât ai mai multe utilaje, cu atât eşti pe drumul spre faliment mai rapid. Se fac autostrăzile cu computerele şi nu cu excavatoarele. Excavatoarele sunt conduse de computer. Trebuie să ştii când trebuie să-ţi ajungă o anumită furnitură, cândva peste un an, şase luni, ori asta se întâmplă cu computerul.

Octavian Andronic:  Aşa zişii analişti - ăsta e termenul la modă- au interpretat decizia  asta a CNADR-ului de a impune utilizarea bitumului polimerizat ca fiind una cu dedicaţie. Nu-i pentru dumneavoastră?

Dinu Patriciu:  Sub nici o formă! Atâta timp cât în piaţă sunt mai mulţi producători, iar noi nici măcar nu suntem cei mai mari...

Octavian Andronic: Cine mai produce, sau cine mai poate produce un astfel de asfalt?

Dinu Patriciu:  Se aditivează bitumul la Mangalia de către un importator care este cel mai mare trader de produse bituminoase din Europa. Şi care are de fapt şi cota  de piaţă cea mai mare.  Este pur şi simplu un atac politic venit însă din partea celor pe care îi speria nu modificarea normativului, ci aplicarea lui, pentru că el există din 1998.

Octavian Andronic: Şi de ce nu s-a aplicat până acum?

Dinu Patriciu: Tocmai datorită influenţei politice pe care o au antreprenorii asupra celor  care  mandatează astfel de lucrări.

Octavian Andronic: Spuneţi-mi, după părerea dumneavoastră, de ce a apărut abia acum în evidenţă cu atâta pregnanţă această zonă de afaceri extrem de „lucrativă”, cea a drumurilor? Sunt câteva persoane care lucrează în domeniul ăsta şi care au ajuns la un nivel excepţional de bunăstare, să zicem, aproape pe nevăzute, pe neobservate, fără să-i ştie lumea. Bănuiţi la cine mă refer.

Dinu Patriciu: Vedeţi, este domeniul, cum vă spuneam înainte, domeniul în care în tranziţie se fură cel mai mult. Pentru că este cel mai simplu să dai vina pe tot felul de întâmplări neprevăzute în timpul execuţiei şi să ceri mai mulţi bani de la beneficiari, după ce ai licitat o sumă mai mică. Este ce se întâmpla regulat şi cu absolut orice fel de contract  de antrepriză în această ţară. În al doilea rând, nici beneficiarul, administratorii acestui sistem, nu au habar ce trebuie să ceară. Şi cam ce înseamnă a face un drum modern, nu din punct de vedere tehnic, ci din punct de vedere managerial, din punct de vedere al organizărilor. Banii nu ies din cantităţi mai mici de material folosit ci din modul în care este organizată lucrarea. Aceeaşi structură se poate clădi în cîteva luni sau în câţiva ani. Pe mine mă exasperează termenii de ani pe care îi vehiculează „jucătorii” din domeniul infrastructurii atâta vreme cât există cel puţin 10-12 societăţi de construcţii în lume capabile să construiască un km de autostradă pe zi.

Octavian Andronic: Deci există, se poate..?

Dinu Patriciu: Da, există cel puţin 10-12.

Octavian Andronic:  Dar noi n-am aflat..

Dinu Patriciu: Ba am aflat, dar sunt cel puţin 3 categorii de lucruri care nu sunt puse la punct în România din acest punct de vedere.În primul rând sistemul exproprierilor.

Octavian Andronic: Care creează cele mai mari probleme.

Dinu Patriciu: ...în respectul proprietăţii trebuie indusă expeditiv pentru a asigura posibilitatea începerii şi execuţiei lucrării.În al doilea rând nu am încurajat venirea în ţară a celor mai mari şi mai calificate societăţi, companii transnaţionale, pentru că aici se aplică perfect proverbul românesc „ieftin dai, ieftin porţi”. Nu se pot realiza lucrări mari de infrastructură decât cu companii mari, specializate, cu îndelungată experienţă şi care, evident, sunt ceva mai scumpe. Dar diferenţa de preţ se scoate din întreţinere şi ajung la cea de-a treia categorie de lucruri care nu au fost puse la punct: sistemul de concesionare. Pentru că de la proiectare şi până la exploatare, sistemul de autostrăzi într-o ţară săracă cum este România trebuie concesionat. Numai în acest sistem poţi cointeresa  financiar  companii extrem de specializate care să-ţi construiască în cel mai scurt timp acest sistem. Eu afirm cu toată răspunderea că în maximum 3 ani, România ar putea avea 2500 km de autostradă. Dacă ar concesiona către 10 societăţi, cele capabile să facă astfel de lucrări. Câte 250 de km, o iau foarte simplist  dar încerc să fiu explicit în ceea ce exprim. Sigur că procesul n-ar fi atât de aritmetic, dar nu avem mai multe opţiuni.

Octavian Andronic: Se spune...

Dinu Patriciu:  Iar România suferă de o condiţionare în acest domeniu, nu se mai poate păstra ritmul de creştere economică fără a dezvolta rapid un sistem european de autostrăzi. Atâta vreme cât în Franţa, de exemplu, accesul pe autostradă se plăteşte, iar dacă faceţi socoteala ce înseamnă în bugetul transportatorilor, cei care în proporţie de 90% folosesc autostrăzile, aceste taxe, veţi vedea că ele nu reprezintă mai nimic. Nimeni nu va ocoli autostrăzile  doar ca să evite o taxă.

Octavian Andronic: Se spune, probabil nu fără motiv, că aveţi destul de multă influenţă asupra Executivului. De ce n-aţi încercat să determinaţi o asemenea schimbare de mentalitate, de opinie.

Dinu Patriciu: Doar dacă această afirmaţie nu este rău intenţionată. E cea mai bună dovadă că nu am această influenţă.

Octavian Andronic:  Apropo, de aici vi s-au tras nu puţine necazuri, de la această supoziţie, reală sau imaginară. Care mai este starea raporturilor dvs cu preşedintele Traian Băsescu? Ar exista o cale prin care să ajungeţi, să zic, la o împăcare?

Dinu Patriciu: Pe mine, această chestiune, aşa cum am  afirmat de multe ori fără să fiu crezut, nu mă interesează. Repet, încă odată, chiar nu mă interesează. Ceea ce mă nemulţumeşte profund este efectul negativ pe care îl are asupra României şi românilor. El, Băsescu,  are o politică haotică, lipsită de orice urmă de coerenţă şi raţionalitate.

Octavian Andronic: Deci evitaţi termenul „împăcare”, sau realitatea unei astfel de posibilităţi. Să înţeleg că nu intră în vederile dvs?

Dinu Patriciu:  Nu intră. Această relaţie e inexistentă.

Octavian Andronic: Nu este inexistentă, atâta timp cât de pe urma ei aţi avut şi aveţi de tras.

Dinu Patriciu: Nu e vorba nici de conflict nici de împăcare. Punctele de vedere despre ce se întâmplă azi în România le-am spus şi le-am spus întotdeauna liber, fără să mă opresc. Nu mă interesează însă această relaţie.

Octavian Andronic: Dle Patriciu, recenta tranzacţie pe care aţi făcut-o cu compania de Petrol din Kazahstan v-a proiectat în primul plan al atenţiei publice nu numai naţionale ci şi internaţionle. Ca de obicei, lumea caută explicaţii ascunse, al oricărui gest de felul ăsta. Dacă puteţi, putem admite, că există o parte publică a acestor tranzacţii. Care este adevărul vânzării Rompetrolului către Kaz Munai Gaz?

Dinu Patriciu: Totul este cât se poate de transparent şi am spus-o întotdeauna că Rompetrol poate avea  vocaţia de a construi un pod între resursele energetice ale Estului şi consumul Vestului. Şi cred că aşezarea geografică, extensia companiei în cele 12 ţări în care îşi desfăşoară activitatea o fac într-adevăr capabilă de a fi unul dintre podurile posibile. Folosesc această sintagmă pentru că ea a fost folosită de preşedintele Bush la Bucureşti, dacă vă aduceţi aminte, în 2003. Şi cred că nu era o metaforă. Şi are o realitate economică extrem de interesantă pentru România în spate.

Octavian Andronic: Bush ne-a trasat o sarcină..Dinu Patriciu: Nu ne-a trasat o sarcină, dar ne-a spus cum putem deveni puternici şi interesanţi.

Octavian Andronic: Am devenit puternici şi interesanţi în momentul acesta?

Dinu Patriciu: În ciuda politicii, da.

Octavian Andronic: De ce în ciuda politicii?

Dinu Patriciu:  Pentru că eu am senzaţia că oamenii politici români nu sunt conştienţi de atuurile pe care le are România astăzi.

Octavian Andronic: Da, în mod sigur, sunt  mai preocupaţi de propriile lor avantaje şi de propriile lor bătălii, a ajuns o constantă a vieţii politice.

Dinu Patriciu:  În ciuda acestei permenente hârjoneli, economia îşi vede de treaba ei.

Octavian Andronic: Care ar fi consecinţele pe termen lung ale acestei tranzacţii? Dincolo de faptul că ea face la ora actuală din dvs cel mai bogat român? Ce înseamnă să fii cel mai bogat român?Dinu Patriciu: Nu această tranzacţie a făcut din mine cel mai bogat român, ci munca pe care echipa mea şi cu mine am desfăşurat-o, am dus-o, aproape 10 ani.

Octavian Andronic:  Şi alţii muncesc şi trudesc dar nu ajung la asemenea rezultate...

Dinu Patriciu: Pentru că munca cu sapa la Salva Vişeu nu are nici cel mai mic rezultat, e vorba de a construi o strategie şi a o pune în aplicare. Iar ea a dat rezultate, deocamdată parţial, pentru că această tranzacţie nu este decât începutul  unui drum de creştere a accestei corporaţii şi la nivel european.

Octavian Andronic:  De ce aţi optat pentu acest partener, când aveaţi probabil posibilitatea să intraţi în relaţie cu marile grupări europene sau internaţionale?

Dinu Patriciu:  Tocmai am explicat de ce, pentru că eu cred în acest lung şir de   poduri. Ori podul are nişte capete. Unul trebuie să fie în est şi altul în vest.

Octavian Andronic:  Capul din est este suficient de solid ca să susţină greutatea sarcinii care urmează?Dinu Patriciu:  După părerea mea, da.

Octavian Andronic: Mă refer şi din punct de vedere politic.

Dinu Patriciu:  Da, eu cred că da. Discutăm în termenii volumelor materiale şi financiare.

Octavian Andronic: În urmă cu vreo cinci ani, dacă nu mă înşel, aţi făcut parte, împreună cu un grup de oameni de afaceri,  dintr-o delegaţie prezidenţială care a efectuat  o vizită în Kazahstan. Datează de atunci această idee, această intenţie ?

Dinu Patriciu:  Nu, am fost de mai multe ori în Kazahstan şi după aceea.

Octavian Andronic:  A fost probabil o conjunctură care v-a îndreptat spre zona asta.

Dinu Patriciu:  Am făcut o selecţie extrem de bine structurată a potenţialilor parteneri.La început erau vreo opt.Octavian Andronic:  Nu mi-aţi raspuns la întrebarea cum vă simţiţi în calitatea de cel mai bogat român. A modificat  ceva din structura interioară, din modul de viaţă, din modul de gândire ale lui Dinu Patriciu? Sau n-aţi apucat încă să vă daţi seama.

Dinu Patriciu: Aţi  fost de multe ori la mine în birou şi vedeţi că nu s-a schimbat nimic.

Octavian Andronic: Asta m-a si şocat din primul moment ca să fiu sincer. E chiar aceeaşi dezordine...

Dinu Patriciu: Dezordine productivă!

Octavian Andronic:  Dle Patriciu, îmi amintesc că în perioada 1996-97 până prin aproape 2000, aţi dispărut din câmpul politic, chiar după alegerile când a ajuns Convenţia la putere. Dinu Patriciu s-a făcut nevăzut! Ce făcea, unde era?

Dinu Patriciu:  Era o hotărâre de a ieşi din politică. Am luat-o din 1995, dar sigur că obligaţiile morale pe care le aveam faţă de prieteni apropiaţi sau prieteni politici m-au făcut să nu trec uşor dintr-un domeniu în celălalt,  pînă şi astăzi  am rămas,  evident, un liberal, prin filosofie, prin mod de manifestare...

Octavian Andronic:  Un liberal, sau un petro-liberal...

Dinu Patriciu: Nu, nu are nici o legătură.O să rămân întotdeauna un liberal dar în jocul politic nu mă mai amestec de foarte multă vreme. Contrar afirmaţiilor publice care se fac.

Octavian Andronic:  Da, toată lumea vede în dvs un fel de eminenţă cenuşie a actualului Executiv. Cel puţin astea sunt afirmaţiile care vin cu precădere din partea unui mic partid, foarte gălăgios la ora actuală, unde se găsesc oameni cu care aţi lucrat...

Dinu Patriciu:  Una este să ai legături cu lumea politică, mi se pare perfect legitim. Şi pe acest sistem de relaţii se bazează lumea în care stăm. Şi alta e să trăieşti sub imperiul suspiciunii continue, că undeva în spate se întâmplă ceva necurat. Şi e perfect posibil să nu se întâmîple nimic necurat. Cu atât mai mult cu cât desfid pe oricine să arate un moment în care am profitat de pe urma politicii.

Octavian Andronic: Politica a profitat însă de pe urma dvs?

Dinu Patriciu:  Eu cred că da. După cum poate profita, după cum este extrem de profitabilă orice relaţie a politicienilor cu lumea afacerilor.

Octavian Andronic:  Aţi enunţat la un moment dat o sentinţă care putea fi interpretată, ca de obicei cum se întâmplă în asemenea cazuri,  doar drintr-un anumit punct de vedere. Spuneaţi că vi s-ar părea foarte normal să beţi cafeaua cu primul ministru măcar  odată pe săptămână. Ce-aţi vrut de fapt să spuneţi? Nu o faceţi?

Dinu Patriciu: Că trebuie să fie o legătură firească între mediul de afaceri reprezentat în primul rând de cei care au succes, de cei care  ştiu ce fac, şi mediul politic.

Octavian Andronic:  Şi ce facem cu suspiciunea, cu această mare cantitate de suspiciune care sufocă viaţa politică românească şi viaţa românilor în general?

Dinu Patriciu:  Păi nu putem decât să încercăm să ne tămăduim de această boală a tranziţiei.

Octavian Andronic: Cum?

Dinu Patriciu:  Prin încredere.Prin transparenţă. Prin acceptare. Prin acceptarea regulilor jocului.

Octavian Andronic: Bun, puteţi face un început creditându-l chiar dv. pe domnul preşedinte Traian Băsescu, că în aproape toate mişcările sale vrea binele naţiei şi mai bunul mers al societăţii!

Dinu Patriciu:  Nu. Atâta timp cât vorbeşte despre popor şi nu despre cetăţeni, nu, nu cred în cuvinte.

Octavian Andronic:  Care este deosebirea dintre cetăţean şi popor?

Dinu Patriciu:  Pentru că poporul nu este, această sintagmă, nu este decât o acoperire pentru politicienii care văd – au în faţa ochilor - doar o masă electorală. Şi nu interesele fiecărui cetăţean în parte, ca individualitate. Interesul colectiv, ca o sumă aritmetică de această dată, a acestor interese. Nu există interes naţional abstract. Nu există un popor şi o sumă a cetăţenilor, care dealtfel sunt şi contribuabili, pentru că politicienii trăiesc pe spatele nostru, al tuturor celor care plătim statul pentru a exista. Şi îl plătim pentru a fi un instrument suficient de satifacere a nevoilor ce nu pot fi procurate prin piaţă. Un producător de bunuri şi servicii ce nu pot fi obţinute prin piaţă. Securitate şi ordine publică, relaţii externe, regulă a jocului  şi cam atât.

Octavian Andronic: Cam atât. Vorbeaţi în urmă cu un an-nu chiar un an –chiar înainte de a constitui grupul media pe care îl aveţi în momentul de faţă, spuneaţi într-o discuţie  pe care am avut-o atunci că vă pare foarte rău că n-aţi intrat încă în urmă cu 10 ani în afacerile media, dar aţi urmat nişte sfaturi care v-au recomandat să nu amestecaţi bussinessul de petrol cu presa.Vă exprimaţi regretul de a nu fi intrat în acest bussiness în urmă cu 10 ani.

Dinu Patriciu:  În urmă cu 10 ani eram  patronul unui ziar, l-am vândut între timp. Atâta vreme cât eram singurul proprietar alături de partenerul meu, Stevenson, al Rompetrolului, am crezut că nu este bine să creez şi un business de presă. M-am apucat acum din nou de această treabă pe care eu cred că o pot face perfect profitabil.

Octavian Andronic:  În cît timp?

Dinu Patriciu:  Ne-am stabilit un orizont de 2-3 ani de la momentul la care l-am pornit şi deja semnele sunt că e pe drumul foarte bun.

Octavian Andronic:  Care estimaţi că va fi direcţia în care va merge în următorii ani presa ca domeniu, în general, cu cele două componente ale ei, cea de bussiness efectiv şi cea de factor de influenţă?

Dinu Patriciu:  Presa nu poate fi un factor de influenţă decât atâta vreme cât are o bază financiară solidă. Orice afacere de presă se bazează  pe profit. Profitul nu înseamnă însă neapărat satisfacerea nevoii publicului la un moment dat, ci în perspectivă. Ori aici dezvoltarea unei strategii, a unui trust de comunicare, e o chestiune despre care se poate discuta mai mult.

Octavian Andronic: Foarte mult. În cuvinte puţine, cam care ar fi direcţiile  în care intenţionaţi  să dezvoltaţi grupul actual, pe termen scurt să zicem, ce va mai apare pe lângă cele două cotidiane şi cele câteva reviste pe care le aveţi deja?

Dinu Patriciu:  Sunt câteva proiecte pe termen scurt, cu o editură şi o colecţie de carte, de foarte bună calitate, şi extinderea canalelor de comunicare, pornind de la brandurile care există.

Octavian Andronic: De la brandurile care există..înseamnă că nu ocoliţi ideea de a deveni posesorul inui post de televiziune.

Dinu Patriciu:  În comunicare este absolut necesară, în momentul acesta, integrarea în mai multe medii, pornind de la o platformă de internet – trebuie să ai în interiorul unui trust de comunicare acces la mai multe canale de distribuţie.Şi în zona audiovizuală, cât şi în  cea scrisă.

Octavian Andronic: Ocoliţi răspunsul la întrebarea mea...

Dinu Patriciu:  Mai explicit decât atât nu pot să fiu.

Octavian Andronic: Am înţeles. Spuneţi-mi ceva: estimaţi într-un interviu, zilele trecute, că pe la mijlocul anului viitor preţul barilului de petrol va ajunge pe la 150$. Ce va însemna asta la pompă?

Dinu Patriciu:  E posibil, dar vedeţi, aici nu vorbim despre evoluţii liniare, ci despre conjuncturi, care se succed. Trendul general este acela de creştere a preţului datorită creşterii consumului, raportat la gradul de reînnoire al rezervelor.

Octavian Andronic:  Ce creşterea poate să suporte economia, în general?

Dinu Patriciu:  În ceea ce priveşte preţul la pompă, el reflectă nu numai preţul materiei prime  şi   al costurilor de producţie, şi al taxelor....

Octavian Andronic: Mai ales al taxelor..

Dinu Patriciu:  Cam jumătate reprezintă taxele. Şi aicea intervine, evident, inteligenţa fiscală a statului...

Octavian Andronic:  Dacă se poate vorbi despre aşa ceva...

Dinu Patriciu:  Pentru a adopta cele mai bune politici la un moment dat, în aşa fel încât preţul carburanţilor să nu se transforme într-o povară pentru economie. Atâta vreme cât preţurile cresc, TVA-ul va fi un procent din preţ, va creşte şi el, deci accizele ar putea să se micşoreze, fără a fi micşorate veniturile statului.

Octavian Andronic:  Acciza nu este procentuală...

Dinu Patriciu:  Nu.

Octavian Andronic:  Deci, vara viitoare, cam cât vom plăti litrul de benzină la Rompetrol?

Dinu Patriciu:  Mi-e greu să fac o estimare.

Octavian Andronic:  Deja avem unul din cele mai mari preţuri din Europa, dacă nu mă înşel.

Dinu Patriciu:  Nu datorită preţurilor materiei prime. Şi produselor, ci taxelor. De altfel diferenţele de preţ dintre ţările europene sunt date de sistemul de taxare şi nu de cel al producţiei.

Octavian Andronic:  Dle Patriciu aţi avut de făcut faţă în ultimii ani provocărilor,adesea violente, a două „grupuri de interese”,  ca să spun aşa. A fost mai întâi grupul de interese din jurul dlui Talpeş, având o componentă social democrată, care a şi declanşat primele acţiuni împotriva dvs, şi după aceea grupul de interese din jurul preşedintelui Băsescu. Care mai este starea actuală a raportului  de forţe şi a perspectivei în această dispută?

Dinu Patriciu:  În primul rând vă pot spune că nu cunosc diferenţa între cele două grupuri pe care le definiţi dumneavoastră.

Octavian Andronic:  Sunt două culori politice diferite.

Dinu Patriciu:  Eu nu cred că există vreo diferenţă. Pentru că ambele reprezintă o stare economică a tranziţiei, cea care nu reuşeşte să se adapteze drumului care se modernizează, se transfornă cu rapiditate. Şi nu câştigă din....Iar conflictul pe care întotdeauna l-am avut cu reminiscenţele unui capitalism de pradă era absolut raţional să se nască, atâta vreme cât eu fac parte dintre aceia care se autodefinesc ca şi constructori.Octavian Andronic: O ultimă întrebare. Ce faceţi cu poşeta aceea de 40.000 de Euro pe cre aţi achiziţionat-o la o licitaţie recentă?

Dinu Patriciu:  Trebuie să spunem că nu era vorba de o licitaţie pur şi simplu, ci una în scopuri caritabile şi că de fapt n-am dat 40.000 de Euro pentru  o poşetă, ci pentru activităţile acelei fundaţii care mi se pare dintre cele mai eficiente o­nG-urile care funcţionează în România, nu ca acelea specializare în datul cu părerea, ci în a face fapte bune.

Octavian Andronic:  E ca în bancul cu Radio Erevan, nu?

Dinu Patriciu:  Da.Octavian Andronic:  Totuşi ce faceţi cu ea?

Dinu Patriciu:  O duc cadou soţiei mele, evident.

Octavian Andronic:  Un răspuns logic şi transparent. Vă mulţumesc!