Comitetul Director al Asociaţiei Profesionale pentru Educaţie şi cercetare au dat publicităţii un document în care se analizează situaţia dezastruoasă din învăţământul românesc. Bâlbele tuturor miniştrilor care s-au perindat la cârma Ministerului educaţiei, permanenta ascundere sub preş a gunoiului sunt aduse în atenţie prin acest comunicat. Redăm integral textul documentului:

Toate datele şi evenimentele ultimilor ani conduc la concluzia ca educaţia românească este pervertită de interesele de îmbogătire a unor “moguli”, aflaţi în spatele deciziilor şi legilor care reglementeaza sistemul educaţional românesc.

1. Primul obiectiv: să  nu se afle calitatea  precară a educaţiei, la toate nivelurile şi ciclurile de învăţământ pentru   a nu fi periclitate salariile celor aproximativ 11.000 de funcţionari din minister şi structurile subordonate, pentru existenţa carora statul cheltuie circa 200 milioane de euro anual.
Există, totuşi, cel putin 3 evaluări care pun diagnostice clare învăţământului românesc:

• Raportul Miclea : învăţământul românesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.
• Evaluarea EDU CER : învăţământul românesc este  încremenit în paradigma
comunistă a ultimilor 30-40 de ani. 
• Aprecierea SAR: învăţământul românesc este fabrica auohtonă de mediocritate.

Pentru realizarea acestui obiectiv sunt relevante cel putin 3 acţiuni :

a. Blocarea evaluării externe a calităţii educaţiei. Aşa cum cere directiva Uniunii Europene această evaluare trebuie realizată de către agenţii independente, de terţă parte. Desi Legea 87/2006 prevede  acelaşi  lucru, evaluarea calităţii educaţiei se face în continuare la furnizor, adică de către minister  si  structuri sau agenţii subordonate acestuia.
b. S-au desfiinţat testele naţionale, care, mai ales în ultimii ani, dădeau o măsură mai exactă a calităţii educaţiei în gimnaziu, şi au fost înlocuite cu tezele unice, care nu mai arată nimic
c. Bacalaureatul, prin modul de organizare, conduce la procente de promovare de peste 90%, după cele doua sesiuni, în timp ce în Franţa procentele de promovare nu  trec de 60-70%. Intre judeţe se înregistrează diferenţe la procentele de promovare de 30-40 puncte, diferenţe ce sfidează legile statisticii.
d. Nu se fac studii si analize obiective, de terţă parte, care să arate adecvarea la piaţa muncii a învăţământului românesc.

2. Al doilea obiectiv : drum întins, pentru toţi elevii, spre studiile superioare, pentru care  plătesc taxe din greu, dar  din care, foarte multi se aleg cu….nimic, dacă nu punem la socoteala hârtia fără valoare numită diplomă.

Acţiuni relevante :
 
a. Eliminarea, acum 3 ani, a restricţiei prin care elevii care nu promovaseră testele naţionale, mergeau la SAM (şcoala de arte şi meserii) şi  nu puteau să obţină bacalaureatul pentru a   merge apoi la universitate.
b. Desfiinţarea testelor nationale, a căror nepromovare îi plasau pe elevi pe ruta progresivă (profesională), de unde aceştia intrau, de regulă, în piaţa muncii.
c. Desfiinţarea, în proiectul legii învăţământului preuniversitar a şcolii profesionale, care deasemeni ar fi fost o invitaţie pentru elevi de a intra în piaţa muncii, fără a mai « cotiza » la universităţile de stat, sau private.
d. Preşedinţii de comisie de la examenele de Bacalaureat sunt universitari, al căror interes este ca elevii, dacă se poate toţi, să promoveze examenul de bacalaureat, pentru a plăti apoi taxe la universităţi.

Profitând de naivitatea şi aspiraţia spre studii superioare a mai tuturor elevilor, autoritatea de reglementare a netezit drumul spre universităţi pentru toţi elevii, indiferent de performanţele lor si  ignorând faptul ca piaţa muncii are în primul rând nevoie de muncitori, de lucrători specializati în construcţii, servicii, turism, etc.

3. Al treilea obiectiv : ascunderea modului în care au fost cheltuiti circa 2 miliarde de dolari pentru educaţie, din împrumuturi externe.

Până în prezent nici un ministru al educatiei nu şi-a propus o analiză a investiţiilor în educaţie, făcute din fonduri externe, în ultimii 15 ani.
Ministrul Miclea a înţeles multe lucruri şi a dezertat dupa 9 luni, ministrul Hărdău a înţeles prea târziu  şi n-a avut puterea sa facă  lumină, iar ministrul Adomniţei nu înţelege nimic, venind din afara sistemului.
Este adevărat ca banii alocaţi de la buget au fost puţini. Dar să nu uităm că în ultimii 15 ani, sistemul de educaţie din România a beneficiat de o asistenţa financiară externă (Banca Mondiala, BEI, PHARE, BDCE) de circa 2 miliarde dolari. Sistemul a reuşit să « absoarbă » aceste fonduri fără a lăsa mai nimic în urmă, astfel încât  acum nici măcar DNA-ul nu mai poate, în lipsa unor auditori specializati, sa faca lumină în această junglă. Instituţiile statului (ex. Curtea de conturi) au verificat numai partea de cheltuieli corespunzătoare cotei de co-finanţare din fonduri publice, adica în limita a 30%. Restul, adica 70% reprezentand circa 1,4 miliarde dolari au fost cheltuieli de achiziţii servicii, bunuri şi lucrări care au fost în sarcină exlusivă a unităţilor de management. Aparent aceste cheltuieli au fost supravegheate de finantaţorii de mai sus. Numai că aceste instituţii financiare  străine, atâta timp cât statul român nu a fost interesat de auditul cheltuielilor, fiind credite externe – deci bani returnabili din buget – n-au avut capacitatea instituţională de a se substitui statului român. România şi educaţia în mod special, nu aplică recomandarea din 1992 a Comisiei Europene şi a OECD privind “Gestion du Cycle de Projet” (GCP) lansând practic investitiţii din bani publici fără a face atât evaluarea ante cât şi post finanţare, acceptând prin aceasta furtul şi deturnarea fondurilor publice. 

Sistemul de educaţie din România a primit finanţări externe pentru următoarele activităţi :

1. Reabilitarea şcolilor – proiect demarat de Banca Mondială în anul 1996 cu mai multe etape. Proiectul continuă şi în prezent pe componenta de rural la care s-au mai adaugat : finanţări de la Banca Europeana de Investitii (din anul 2002), BERD, PHARE şi mai recent circa 1 miliard euro de la buget.
2. Reforma învăţământului preuniversitar care a avut componentele : reforma curiculară, manualele alternative, formarea profesorilor, materiale de suport didactic, infrastructura de IT şi servicii (reteaua Roedunet, activităţi adiministrative scolare, centre zonale de evaluare). Banii au provenit de la un imprumut al Bancii Mondiale. Cel mai elocvent exemplu de modul în care MEdCT-ul, ca principal beneficiar, s-a îngrijit de acest program este faptul că aplicaţiile IT de management a sistemului preuniversitar, EMIS, plătite cu zeci de milioane dolari nici măcar nu există. La fel  şi aplicatia IT de hartă scolara – cu un pret de contractare de 100.000 dolari.
3. Reforma învăţământului rural – proiect în derulare cu Banca Mondiala şi BEI care include şi componenta de învăţământ timpuriu – grădiniţe – în valoare de 14 milioane euro.
4. Reforma învăţământului universitar şi de cercetare cu obiective : infrastructura de cercetare (68 milioane dolari), reforma curiculara, servicii şi infrastructura support de IT (sistem de management integrat IT – SICOB,  finanţat din fonduri PHARE).
5. Programul TVET finanţat din fonduri PHARE (pe perioada 1998 – ianuarie 2007) al cărui obiectiv a fost dotarea scolilor de arte şi meserii cu toată infrastructura necesară şi pregătirea corespunzatoare a profesorilor (inclusiv componenta de manuale specifice). Desi finanţarea s-a ridicat la peste 300 milioane euro, realitatea din teren poate fi vazută de oricine : doar 30% dintre absolvenţii învăţământului tehnico-profesional intră în piaţa muncii în meseria pentru care    s-au pregătit.

Concluziile recente ale raportului Miclea,  care cuantifică starea lamentabilă a sistemului de educaţie din România, dovedesc faptul ca nu banii sunt problema ci "managementul optimizat al fraudării fondurilor ". O simplă inspecţie pe teren arată starea de fapt a şcolii românesti : şcoli dărăpănate dupa ce s-au investit bani cât pentru unele noi, aplicaţii de management IT şi infrastructura care lipsesc, materiale didcatice suport care au zăcut prin depozite, dupa care au fost casate (timp în care scolile duceau lipsa de acestea), curricula scolara care nu este compatibila cu nici o ţară din UE şi care pune accent pe reproducere. Viitoarele fonduri, alocate de Guvern şi Uniunea Europeană, vor fi la fel de bine « gospodărite » ?

Fără a ne substitui institutiilor specializate ale statului (si fără a ne constitui în acuzatori), prezentăm doar o lista de nume cu persoanele  care timp de 17 ani au condus sau conduc unităţile de managemet sau unităţi executive şi care au avut responsabilitatea chelturii fondurilor :

1. Ana Maria Sandi – funcţionar al Bancii Mondiale – responsabilă pentru programul de educaţie în perioada 1996 – 2007 ;
2. Eugen Palade – seful unitatii de management al programului de reforma a sistemului preuniversitar (1996 – 2002), actualmente la Esucaţia 2000+, responsabil cu cooperarea internationala.
3. Nicolae Postavaru – fostul sef al unitatii de management al programului de reabilitare scoli (finantare Banca Modiala, BEI şi BDCE).
4. Valentin Muresan – coordonator componenta a grantului RO 4096, finantat de Banca Mondiala ;
5. Sorin Zaharia – raportor final la programul RO 4096, actualmente directorul agentiei APART finanţată de Ministerul Educatiei ;
6. Ioan Dumitrache – presedinte CNCSIS şi coordonator al programului de reforma a sistemului de cercetare universitara.
7. Adrian Curaj – directorul agentiei executive UEFICSU, unitate responsabila cu managementul fondurilor de cercetare universitara, recent numit de Călin Popescu Tăriceanu, consilier de stat cu atribuţii în domeniul cercetării ştiinţifice.
8. Madlen Serban – directorul unităţii executive PHARE TVET – responsabilă cu dotarea şi pregătirea şcolilor de arte şi meserii.
9. Tiberiu Velter – seful unitatii de management pentru reforma învăţământului rural şi timpuriu (mai putin programul de reabilitare scoli). Program finantat de Banca Mondiala.
10. Cezar Bârzea – directorul Institutului de Stiinte al Educatie – principalul expert consultant în reforma instituţională a sistemului de educaţie. (se află intr-un puternic conflict de interese, fiind atât evaluator printr-o fundaţie privată cât şi proiectant de sistem educaţional finanţat PHARE şi Banca Mondiala).
11. Lazăr Vlăsceanu – CEPES, UNESCO – principalul expert consultant pentru reforma sistemului universitar şi de cercetare din România (se afla intr-un conflict de interese fiind şi evaluator).
12. Serban Iosifescu – fost expert consultant al proiectului de reforma învăţământ pre-   universitar finanţat de Banca Mondială – componenta de management scolar. Actualmente seful agenţiei de evaluare a calităţii educaţiei,  ARACIP.

Suspiciunea publică este justificată de faptul că nu se  respectă prevederile art. 5 din Legea 544/2001, care obligă toate instituţiile consumatoare de bani publici să facă publice pe site-urile proprii, execuţiile bugetare, rapoarte de activitate, descărcările  de gestiune.

In concluzie, credem ca datele de mai sus justifică o evaluare externă făcută de auditori profesionişti şi comandată de Guvernul României asupra eficienţei investiţiilor în infrastructură şi resurse umane, susţinute din credite externe în perioada 1996 - 2007. Elaborarea pachetului de legi privind educaţia, pentru care vor trebui prevăzute şi fondurile de finanţare, fără o analiza serioasă în conformitate cu procedurie recomandate de Comisia Europeana şi OECD (vezi GCP), asupra eficienţei şi impactului împrumuturilor externe anterioare, va lăsa educaţia pradă nevinovată în faţa acelora care şi-au rafinat procedurile de fraudare în ultimii 17 ani şi care s-au specializat în a lăsa în urmă tone de hârtii, iar pe teren şcoli care stau sa cadă pe elevi.